• Program Luni – Vineri 08:00 – 20:00

Terapia shockwave

Terapia shockwave este un adevărat magician al proceselor de slăbire, contribuind spectaculos la reducerea stratului adipos și tonifierea musculară.

Procedura, complet neinvazivă, constă în aplicarea undelor acustice pe zona afectată (coapse, fese, abdomen și spate), în asociere cu electrostimularea, având ca efect activarea țesutului conjunctiv, tonifierea musculaturii, drenajul limfatic și asigurarea aportului de substanțe nutritive la nivel celular.

Nu poate fi folosită însă, pe zonele cu glande endocrine și pe față.Conform protocolului creat de specialistul nostru, fizioterapeutul Ionela Preda, în terapie se folosesc programe adaptate în funcție de țesut, astfel încât rezultatele să aibă maximum de eficiență.

Terapia cu unde de șoc a fost folosită pentru prima dată în recuperare medicală

în anul 1992, de aceea este considerată o metodă terapeutică relativ nouă.

Datorită efectelor spectaculoase pe care le-a avut de-a lungul timpului în privința creșterii locale a vascularizării și stimulării proceselor metabolice într-un timp foarte scurt, terapia cu unde de șoc a cunoscut o dezvoltare accelerată, în cei aproape 30 de ani de existență, astfel încât, în prezent, echipamentele pentru terapia shockwave – cum sunt și cele aflate în dotarea Therapy Boutique – au ajuns să combine cele mai bune tehnologii în domeniu.

Nu în ultimul rând, calitățile acestei tehnologii pot fi aplicate de către specialiștii noștri, cu rezultate foarte bune, în domeniul recuperării medicale și a tratamentului durerilor cronice ale sistemului musculoscheletal.

Prețuri:

Shockwave beauty o zonă – 87 lei

Shockwave beauty două zone – 162 lei

CONTACTEAZĂ-NE

    Nume (obligatoriu)

    Email (obligatoriu)

    Numar de telefon

    Mesaj